Tag Archives: amenajari rustice

Amenajează-ți un iaz din anvelope uzate

Mulți dintre noi dețin pe acasă, prin curte, prin garaje, anvelope uzate și vor, la un moment dat, să scape de ele. Nu trebuie să le aruncați! Aveți nevoie de răbdare, indemânare și să țineți cont de câteva sfaturi pentru a crea ceva frumos in propria grădină. Cum ar fi  un iaz, spre exemplu! Ce poate fi mai frumos decât să aveți intr-un colț al grădinii amenajat un iaz, inconjurat de verdeață, pietricele și alte accesorii?

In exemplul nostru, aveți nevoie doar de trei anvelope, care pot fi de dimensiuni diferite, incluvi cele pentru tractoare. Ideea este ca anvelopele mai mari să fie aranjate una lângă alta, iar cea mai mică, dacă este cazul, intre acestea, dar nu aliniate, ci ca și cum ar forma un tringhiu. Cam aceasta este schema, in mare. Dar să o luăm pe rând!

Recomandare: Iată ce Decorațiuni Rustice superbe poți face din pânză de sac sau iută

Mai intâi, alegeți locul din grădină unde veți amenaja iazul și-n funcție de acesta veți ști și dimensiunea anvelopelor; dacă se pliază sau nu. Anvelopele trebuie curățate și sunt gata pentru a fi refolosite.

Urmează să săpați o gaură in pământ, suficient de mare pentru a băga una dintre anvelopele mai mari. Practic, gaura să fie la nivelul anvelopei nu să treacă peste aceasta. Veți așeza un strat suficient de gros de nisip, il veți tasa, după care, pe suprafața plană, veți așeza și anvelopa. Vine rândul unui mai mare efort. Va trebui să decupați partea superioară a anvelopei cu ajutorul unui fierăstrău sau alt obiect ascuțit, dar pe margini și tăiat perfect. După ce ați indeplinit și această misiune, rămâne să acoperiți anvelopa decupată cu o folie rezistentă, a căror margini vor trebui să iasă de de suprafața anvelopei. Practic, aceste margini ale foliei vor sta și pe pământ.

Vezi si: Transformă alimentatoarele de păsări în super decorațiuni rustice – UITE 12 idei minunate

Faceți la fel și cu cea de-a doua anvelopă, iar pe cea de-a treia o veți așeza direct pe pământ, fără a mai săpa. Intr-un cuvânt, cea de-a treia anvelopă, cea de dimeniune mai mică, va fi amenajată la nivel cu pământul.

Spațiul din jurul pneurilor va fi aranjat cu pietriș, fie colorat, fie simplul din râu sau achiziționat din magazinele de specialitate. Marginile foliei vor fi fixate cu ajutorul unor pietre mai mari. Acesta este și scopul pentru care folia trebuie să fie mai mare, ca marginile să depășească suprafața anvelopei. In plus, prin amplasarea acestor pietre mari și a pietrișului, folia trebuie ascunsă de privirile trecătorilor.

La final, rămâne doar să umpleți iazul cu apă și să mai amenajați zona cum doriți, după preferințele fiecăruia. Fie puteți amplasa statui sau alte obiecte decorative, fie arbuști.

Este un proiect simplu, ce poate fi realizat intr-o singură zi, și care vă va înfrumuseța grădina. In plus, nu va trebui să aruncați anvelopele uzate.

Citeste si: 25 De Idei Minunate De Spatii Exterioare Rustice

Acesta este doar un exemplu de utilizare a anvelopelor vechi, dar se pot face mult mai multe lucruri cu acestea. Pot fi foarte bine folosite ca suport pentru flori, plantele din grădină, mai ales dacă sunt vopsite in culori diferite. Pot fi aranjate ca o piramidă colorată sau așezate in picioare și-n mijloc amenajat un fel de cadran de ceas. Intr-un mod mai haios, vopsite intr-o culoare aprinsă, anvelopele pot fi amenajate pe o terasă deschisă, aranjate unele lângă altele asemenea unor mici fotolii, umplute cu un material pufos, moale, peste care așezați perne decorative, și pentru partea de jos – șezut, și pentru spate. Iată numai câteva idei de refolosire a anvelopelor uzate. Sunt mult mai multe care vă pot infrumuseța spațiul din jurul casei.

sursa foto

16 Interioare Rustice sau cum să vă simțiți ca acasă

Interioarele amenajate in stil rustic aduc căldura de acasă, confortul pe care mulți il așteaptă, mai ales când sunt departe de propria locuință. Stilul rustic are avantajul de a face casă bună cu orice alt stil arhitectural, combinând, așadar, elementele preferate cu cele rustice. Sunt câteva dintre motivele pentru care mulți dintre proprietarii locuințelor, a pensiunilor, a unităților de cazare optează pentru accesorii rustice: aduc căldură, confort, sunt primitoare și, intr-un cuvânt, te fac să te simți ca acasă.

Vă place stilul mediteranean? Combinați-l cu cel rustic și obțineți stilul rustic mediteranean. Practic, culorile pământului vor merge la perfecțiune cu albastru marin. O bucătărie in stil rustic mediteranean este o combinație de mobilier din lemn, de culoare inchisă cu piatră, cu teracotă, fie de la un șemineu, un cuptor sau pur și simplu un perete amenajat in acest fel. Așa cum și livingul, spre exemplul, poate fi decorat cu albastru marin, pentru tavan și pereți, in conbinație cu alb, iar mobilierul să fie vopsit intr-un albastru marin inchis.

Recomandare: 10 Modele Rustice de Bucătării care încorporează viața la țară

Avem stilul rustic scandinav, un stil minimalist, clasic și simplu, laolaltă. Vorbim de combinația albului cu culorile neutre, a pereților albi cu podele tot albe sau crem. Mobilierul va fi cât se poate de simplu, in culoarea naturală a lemnului.

Combinația dintre modern și rustic este iarăși o reușită. Vorbim de un mobilier modern, din rustlemn și metal și accesorii rustice: grinzi, ferestre in culorile naturale ale lemnului, o ușă sculptată etc.

Nici stilul oriental nu este greu de combinat cu cel rustic. Unor elemente orientale precum măsuța scundă de ceai, un paravan din lemn sculptat li se pot adăuga pereții placați cu lemn, pardoseli rustice.

Băile in stil rustic au un confort aparte; pot fi combinații intre pietre naturale cum ar fi o boltă, un perete și o podea vechi din lemn, o ușă sau chiar corpul unde este încadrată cada. Sau poate fi o combinație intre o podea din gresie asemănătoare unui mozaic, un lavoar din ceramică și lemn, pereți amenajați cu lemn, o cadă din metal. Sau poate fi o baie elegantă, hi-tech, cu cadă modernă, cu corp din pietre naturale, cu un șemineu din piatră naturală, cu multe corpuri de iluminat în jur. Practic avem combinații de rustic cu stilurile shabby chic, tradițional, minimalist și de ce nu, industrial.

Dormitoarele sunt uimitoare. Pereți din lemn sau piatră, paturi mari confortabile, uneori grinzi din lemn și cât mai multă lumină naturală.

Stilul rustic la francezi constă în adoptarea culorile bej, maro, galben și ruginiu. Tavanul va avea neapărat grinzi masive din lemn. La englezi, stilul rustic este compus din piese de mobilier din lemn,masive, iar de cele mai multe ori pereții sunt amenajași cu tapet înflorat. Un stil rustic plăcut este cel adoptat de Toscani: cu mobilier din lemn sculptat, pereți din piatră și podele din gresie sau marmură. Designerii recomandă să nu vă feriți de stilul rustic. Nu vreți o locuință pur rustică, dar puteți face combinații cu orice alt stil preferat. Stilul rustic este stilul care aduce mai multă căldură în încăperi și trebuie adoptat de cei care doresc o atmosferă calmă, liniștită în propriile locuințe. Practic, este stilul care aduce natura mai aproape de om.

sursa foto

Dormitoare rustice – 4 sfaturi pentru o amenajare ca la carte

Se pare ca in aceasta epoca contemporana toata lumea este atrasa de stilul caselor de la tara sau de cel al cabanele de munte. Ei bine, asta nu ar trebui sa fie o surpriza. Stilul rustic este foarte relaxant si, de aceea, in dormitor pare ca se potriveste cel mai bine.
Interiorul rustic este un standard de confort si prospetime. Data fiind functia si natura sa, acesta este un stil care se potriveste cel mai bine dormitorului. Este usor sa vedem de ce un dormitor rustic este incredibil de primitor, cald si confortabil, dar decorarea sa nu este chiar atat usoara.

Recomandare: Dormitoare rustice pentru copii –  modele vesele și creative

Stilul rustic poate fi multilateral: cu accente de stil traditional, vintage, shabby chic, minimalist, industrial sau feminin. Luat ca baza de decor, stilul rustic induce o atmosfera foarte calda si primitoare, chiar si in combinatie cu stiluri mai reci, cum ar fi cel industrial sau cel minimalist. Grinzi de lemn, podele, pereti si plafoane – aceasta este o baza perfecta. Puteti adauga apoi cateva piese de mobilier din lemn natural sau cateva decoratiuni simple – coarnele si blanurile naturale sunt caracteristice interioarelor rustice.

Vezi si: Mobilier rustic pentru interioare calde și primitoare – GALERIE FOTO

Cat mai mult lemn

Lemnul, in forma sa naturala, ar trebui sa fie prima alegere de material pentru un dormitor rustic. Vorbim despre busteni de lemn care se transforma in grinzi de tavan, in mese, scaune, chiar si in cadre de pat. Un alt mod de a incorpora lemnul in designul interior al dormitorului este prin peretii din lemn. Acest tip de amenajare face ca spatiul sa se simta incredibil de relaxant si confortabil. Lemnul nu ar trebui sa fie vopsit vreodata. Vopseaua ii indeparteaza frumusetea naturala si organica si o ascunde in spatele culorii.

Recomandare: 10 Modele Rustice de Bucătării care încorporează viața la țară

Textile naturale

Imbunatati decorul si ambianta din dormitor prin incorporarea diferitelor tipuri de tesaturi. Inul, lana si panza sunt alegeri minunate. Textilele tesute sunt, de asemenea, o idee excelenta. Exista o multime de modalitatii de a include aceste detalii in designul dormitorului. De exemplu, un covor ar putea adauga personalitate camerei. Alte optiuni ar fi perdelele sau draperiile lungi, paturile si seturile de pat. Si vorbind despre tesaturi, puteti profita de ocazie pentru a va juca cu texturile. Incercati sa combinati diferite texturi pentru a crea contraste si echilibru in intregul decor.

Recomandare: 15 Dormitoare Rustice Moderne – căldură și relaxare

Lumina calda si relaxanta

Iluminatul joaca un rol foarte important in orice tip de decor. In cazul unui dormitor rustic, ar trebui sa fie moale si cald. In ceea ce priveste corpurile de iluminat, candelabrele sunt o optiune populara. Cele facute din metal sunt deosebit de dragute deoarece toate adauga un pic de fler industrial in camera. Si vorbind despre metal, stati departe de elementele stralucitoare. Metalul ruginit este ceea ce ar trebui sa cautati.

Recomandare: 15 Băi Rustice – Inspirație În Imagini Pentru O Casă De Vis

Culori calde si naturale

Paleta de culori a unui dormitor rustic ar trebui sa contina tonuri neutre, pamantesti, cum ar fi maro, combinate cu bej, poate chiar putin rosu si negru. Culorile indraznete si stralucitoare nu se potrivesc acestui tip de decor. Alegeti nuante calde si relaxante pentru ochi. Bleu reprezinta liniste, iar verde mirosul relaxant al plantelor de tara. Daca nu aveti talentul de a amesteca si potrivi culorile, atunci mergeti pe siguranta si alegeti alb. Vopsiti intregul dormitor in alb, iar patul perfect de pin sau de stejar si tesaturile traditionale vor iesi cu siguranta in evidenta. Si pentru ca albul merge cu orice, puteti alege orice culoare pentru tesaturi.
In galeria foto veti putea vedea cele mai frumoase modele de dormitoare rustice, unele mai relaxante si mai primitoare decat altele!

sursa foto

Dormitoare rustice pentru copii – modele vesele și creative

amenajariDormitorul este un paradis personal care poate fi modelat in moduri diferite pentru a se potrivi cu gustul si nevoile specifice fiecaruia. Evident, designul unui dormitor pentru copii nu ar trebui sa fie diferit. Adesea, un compromis intre ceea ce doresc cei mici si aspectul sau stilul pe care il puteti adopta este cea mai buna cale.

Vezi si: Mobilier rustic pentru interioare calde și primitoare – GALERIE FOTO

In timp ce dormitorul majoritatii copiilor pare sa imbratiseze aspectul curat, contemporan, sunt parinti care vor sa iasa din tipare si care adopta si alte stiluri, cum ar fi cel rustic. Puteti incerca o adoptare vesela si confortabila in camera copiilor pentru acest sezon racoros, oferindu-le un decor rustic, cu accente moderne. Este si o modalitate perfecta de a recrea amintirile distractive ale vacantei de iarna din cabanele forestiere de la munte si de a crea o poveste pentru cei mici.
Copiii tind sa depaseasca stilul dormitorului, culorile si temele destul de repede, iar de aceea cel mai bine este sa alegeti un stil de baza care sa poata fi usor revizuit. Frumusetea dormitorului rustic se datoreaza faptului ca se poate amesteca perfect cu alte stiluri pentru a crea spatii noi, ingenioase.

Recomandare: 10 Modele Rustice de Bucătării care încorporează viața la țară

Gandindu-ne la stilul rustic, și primul lucru care ne vine in minte sunt bustenii mari si suprafetele aspre de lemn care definesc peretii si tavanul. In timp ce un astfel de aspect nu este unul natural pentru majoritatea locuintelor moderne, le puteti oferi copiiilor un decor special in camera lor, adaugand cateva grinzi pe tavan pentru a-l defini si a adauga un aspect cald dormitorului. Una dintre cele mai bune metode de a face acest lucru este sa transformati podul intr-un dormitor cool pentru copii. Tavanul inclinat ii va fascina pe micuti si va completa perfect decorul rustic. Pe langa faptul ca va introduce in atmosfera de iarna de la munte, lemnul adauga, de asemenea, contrast textural spatiului si ofera dormitorului o ambianta linistitoare, fantastica.

Vezi si: 15 Dormitoare Rustice Moderne – căldură și relaxare

Dormitorul rustic pentru copii inspirat din cabanele mici de la munte este o idee grozava pentru familiile cu mai multi copii deoarece paturile supraetajate sunt des intalnite in astfel de camere. Puteti crea un perete de paturi supraetajate, complet cu scari si cu spatii de depozitare cat mai ingenioase pentru a lasa cat mai mult spatiu liber in restul dormitorului pentru joaca copiilor.
O pata de modernitate. Suntem mari fani ai dormitoarelor care combina estetica moderna cu stilul rustic pentru a crea o fuziune curgatoare intre cele doua.

Sa modelati un dormitor pentru copii atat rafinat, cat si rustic, este mult mai usor decat credeti. Veti crea o camera cu un decor care creste impreuna cu nevoile si alegerile copilului dumneavoastra. In loc de elemente grele din lemn si suprafete erodate, optati pentru un decor cu accesorii mai moderne. Adaugati o noptiera reciclata sau o tablie mare de lemn care se va integra perfect in dormitorul modern. Este important insa sa pastrati paleta de culori calde si pamantesti.

Vezi si: 12 Interioare moderne cu grinzi de lemn aparente

Rustic nu inseamna neaparat vechi si uzat, iar in cazul dormitoarelor pentru copii, va puteti juca cu culorile pentru a aduce acel ceva decorului. Paturile si pernele ofera o modalitate usoara de a adauga o multime de culori in dormitorul rustic, fara a schimba stilul de baza. Ganditi-va, de asemenea, la moduri creative in care puteti oferi camerei accente vesele. Lenjerii de pat sau draperii roz si un covor alb pufos – sunt ideale pentru a oferi dormitorului fetelor o nota de feminitate, in timp ce un cadru metalic minimalist in patul baietilor ii va da camerei o vibratie industriala rece. In galeria foto puteti vedea cateva dormitoare rustice superbe pentru copii, care intrec multe dintre dormitoarele adultilor.

sursa foto

12 Interioare moderne cu grinzi de lemn aparente

Grinzile expuse ofera un sentiment unic de apartenenta la natura nemaipomenita care ne inconjoara pe toti. Fie ca este vorba despre grinzile de deasupra semineului din living, fie ca vorbim de lemnul de pe tavanul dormitorului, grinzile de lemn ofera o senzatie robusta, calda si primitoare oricarei incaperi.

Citeste si: Scari rustice de interior

Daca v-ati intrebat vreodata cum ati putea adauga suflet si o atingere calda unui dormitor rece si modern, solutia este una usoara: grinzi de lemn natural. Acestea sunt un plus extraordinar pentru orice proiect interior. Prin afisarea detaliilor din lemn, casele noastre imbratiseaza o transformare care indruma liniile de proiectare spre varfuri noi. Ca material decorativ, lemnul este excelent pentru a va infrumuseta interiorul deoarece ofera naturalete, caldura, confort si frumusete rustica. Crengile si trunchiurile copacilor vor face un contrast frumos cu plafoanele deschise la culoare si vor scoate spatiul in evidenta. In plus, amintesc de casele batranesti cu grinzi de lemn la vedere, cum aveau bunicii si strabunicii nostri.

Recomandare: 10 Modele Rustice de Bucătării care încorporează viața la țară

Exista multe motive pentru care designerii aleg aceasta tendinta atat in interioarele rustice, cat si in cele moderne. In primul rand, plafoanele deschise creeaza un spatiu mare, aerisit, in al doilea rand, inaltimea suplimentara a tavanului poate face casa mai stralucitoare. Redus farmecul rustic, designul fasciculului clasic sau expresivitatea futuristă sunt doar câteva drumuri pe care arhitecții aleg să le reinterpreteze în casele moderne cu grinzi expuse. Farmecul rustic, designul clasic nemuritor sau expresivitatea futurista sunt doar cateva detalii pe care arhitectii aleg sa le interpreteze in casele moderne cu grinzi expuse.

Citeste si: 15 Dormitoare Rustice Moderne – căldură și relaxare

Zona de living cu grinzi de lemn inspira o atmosfera traditionala fermecatoare. Grinzile de lemn expuse pe tavan vor incalzi instantaneu locul si ii vor oferi un accent natural si rustic. Intr-un dormitor alb, modern, grinzile de lemn de culoare inchisa vor oferi un aspect indraznet si dramatic, dar totodata calduros. In plus, orice plafon alb sau intr-o culoare deschisa va arata incredibil accesorizat cu lemn de culoare mai inchisa, nefinisat.

Vezi si: Iată ce Decorațiuni Rustice superbe poți face din pânză de sac sau iută

Folosirea grinzilor de lemn la vedere se preteaza cel mai bine la casele cu tavan inalt. Pentru astfel de decoruri, se recomanda lemnul de rasinoase pentru ca este usor si nu ingreuneaza tavanul. Pentru un aspect mai vechi si mai rustic al lemnului, daca aveti lemn mai nou, puteti da cu un bait inchis la culoare si il puteti rascheta usor. De asemenea, puteti chiar si colora grinzile fie in aceeasi culoare cu tavanul sau cu peretii, fie intr-o culoare contrastanta. Insa, de cele mai multe ori, natural inseamna si mai frumos. Chiar si lacul poate parea fals.
Va invit in galeria foto pentru a admira cele mai frumoase interioare decorate cu grinzi de lemn!

sursa foto

Scari rustice de interior

Scarile au un rol important in decorul oricarei locuinte, completand aspectul si adaugand o mare valoare interiorului. Fie ca sunt realizate din lemn, din piatra naturala, beton sau metal, scarile interioare trebuie sa asigure legatura dintre nivele si sa raspunda unor cerinte estetice si de siguranta. Uneori, introducerea lor intr-o estetica de design poate da batai de cap.
Daca incercati sa aduceti mai multa culoare, varietate si sa creati un anumit decor in casa dumneavoastra, alegerea stilului perfect de design al balustradelor ar putea fi de ajutor. Indiferent daca locuinta dumneavoastra are un aer rustic sau preferati modelele minimaliste de balustrade prin cablu si sarma, alegerea modelului potrivit al scarilor de interior va va ajuta sa realizati atmosfera dorita.

Citeste si: Mobilier rustic pentru interioare calde și primitoare – GALERIE FOTO

Exista multe stiluri din care puteti alege atunci cand va construiti casa sau cand va decorati interiorul. Bine definit, stilul rustic se bazeaza pe frumusetea naturala. Acesta cuprinde texturi inspirate de natura, culori simple si pamantesti si, in cele din urma, o caldura organica, nemaipomenita. In timp ce stilul rustic, in sensul cel mai traditional, ar putea sa para astazi greu si intunecat, in ultimii ani a aparut un stil rustic contemporan, care se simte proaspat, real, luminos si intemeiat.

Materialele pentru o scara interioara trebuie alese atent, in asa fel incat sa se armonizeze intr-un mod placut si fara sa faca nota discordanta cu stilul in care doriti sa amenajati locuinta, indiferent ca vorbim de beton, lemn sau fier. Si pentru ca vorbim de stilul rustic, cele mai potrivite materiale pentru scari sunt, bineinteles, lemnul si piatra naturala.

Vezi si: 10 Modele Rustice de Bucătării care încorporează viața la țară

Lemnul are tendinta naturala de a arata mai frumos pe masura ce trece timpul, mai ales cu o ingrijire si o manevrare corespunzatoare. De asemenea, este durabil, necesita un timp mai mic de constructie si poate fi usor de curatat si mentinut. Pentru o protectie suplimentara fata de uzura obisnuita a utilizarii de zi cu zi, lemnul poate fi acoperit sau lacuit. Pentru scarile de interior cu trafic intens, se recomanda esente tari de lemn, cum ar fi stejarul, artarul sau fagul.

Citeste si: 15 Dormitoare Rustice Moderne – căldură și relaxare

Piatra naturala este un material ideal de folosit pentru scari cu aspect rustic. Un material natural si ecologic, cu colorit variat si cu o unicitate irepetabila, piatra va transforma orice interior intr-unul unic, pretios. Mai mult, doua scari din piatra naturala nu vor arata niciodata la fel. Iar scarile din marmura sau granit sunt practic indestructibile – este o investitie excelenta pentru un aspect frumos si nesfarsit pentru multi ani.

sursa foto